Stigmatizarea, expresie a rușinii, are 4 componente: etichetarea persoanei suferinde, generalizarea tuturor pacienților cu aceeași afecțiune, încadrarea acestora într-un grup de oameni „inferiori” și astfel rezultă discriminarea.
Indivizii se raportează cu teamă și evitare la profesioniștii în sănătate mentală, din cauza ideilor preconcepute, influenței negative a mass-media și reputației negative a psihiatriei din secolele trecute.
Din păcate, există tendința de a neglija problemele de sănătate psihică. Spre deosebire de bolile fizice care sunt vizibile, validate social, „bucurându-se” de sprijin și înțelegere, suferința psihică este neînțeleasă, invalidată, „dacă nu se vede, nu există”, „este doar în capul lor”, crezând că nu e o afecțiune medicală reală, ci doar rezultatul propriilor alegeri și acțiuni, etichetând pacienții ca fiind slabi sau leneși.
În consecință, persoanele cu probleme de sănătate mentală evită să consulte un specialist din teama de a fi etichetați ca „nebuni” și ulterior, excluși social și profesional. Prin urmare, prezentarea la specialist se face tardiv, cu riscul agravării / complicațiilor (consum de substanțe, pierderea locului de muncă, incapacitatea de a îndeplini rolul de părinte / partener / elev / student).
De aceea, este importantă psihoeducația, renunțarea la idei preconcepute și îngrijirea sănătății minții cu aceeași atenție acordată pentru corpul fizic.
Cum poate fi combătută stigmatizarea?
– creșterea vizibilității tulburărilor psihice, inclusiv prin persoane celebre/politicieni care să discute deschis despre experiența personală;
– accesul la servicii de sănătate mentală: consiliere, psihoterapie, tratament psihofarmacologic;
– grupuri de suport;
– monitorizarea mass-media și sancționarea abuzurilor;
– evitarea etichetării (nu se confundă pacientul cu boala, de exemplu a se evita termenul de „schizofrenic”, corect fiind persoană diagnosticată cu schizofrenie)
– educația populației cu privire la bazele biologice, genetice ale bolilor psihice.
Articol semnat de Dr. Mihai Neculcea (https://www.facebook.com/Dr-Mihai-Neculcea-medic-psihiatrusexolog-105447735018055), Medic specialist Psihiatrie în cadrul Clinicilor Memormed, competență în Psihoterapie, studii complementare în sexologie medicală.
Dacă doriți o programare pentru un consult de specialitate vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 031-9443 sau să solicitați o programare accesând link-ul următor: Contacteaza-ne! Centrul Medical Memormed