DEXA sau Osteodensitometria este investigația imagistică de înaltă performanță în măsurarea densității și rezistenței osoase, cu ajutorul ei putând fi estimat riscul de a se produce o fractură.
Cu ajutorul acestei investigații se poate determina riscul de osteoporoză, afecțiune caracterizată prin modificarea rezistenței osoase. Aceasta cauzează o fragilitate crescută, apărând riscul de producere a unei fracturi, cel mai frecvent fractură de șold, de antebraț sau fracturile vertebrale.
Osteoporoza este mai des întâlnită la femeile cu vârsta de peste 50 de ani sau aflate în perioada post-menopauză; 40% dintre femeile și 20% dintre bărbații de peste 50 de ani.
Când se recomandă DEXA – Osteodensitometrie?
– Pentru diagnosticarea și monitorizarea osteoporozei
– Pacientelor postmenopauzale
– Persoanelor cu antecedente de fracturi
– Fumătorilor, bărbaților cu afecțiuni asociate cu pierdere osoasă: artrită reumatoidă, afecțiuni renale, hepatice etc.
– Persoanelor care au observat o scădere a înălțimii.


