Fibroscan sau elastografia tranzitorie
CE ESTE Fibroscan sau elastografia tranzitorie?
Această investigație reprezintă o metodă non-invazivă de a evalua gradul de fibroză al ficatului prin măsurarea gradului de rigiditate al acestuia.
Cu ajutorul Fibroscan, medicul poate face diferența între un ficat normal, unul cu fibroză minimă sau cu ciroză hepatică.
CE ESTE FIBROZA HEPATICĂ?
FIBROZA apare atunci când există o inflamație persistentă la nivelul ficatului ce duce către cicatrizarea excesivă a țesutului și a vaselor alăturate. Prezența țesutului cicatriceal poate afecta funcția globală a ficatului și limitează fluxul sangvin, ceea ce poate duce la moarte celulară. Aceasta se poate traduce în clinică prin apariția cirozei hepatice, insuficienței hepatice, hipertensiunii portale și în final să necesite un transplant hepatic pentru a asigura supraviețuirea.
Poate fi cauzată de hepatite (de diferite cauze), boala ficatului cauzată de consumul de alcool și ficatul gras non-alcoolic.
CIROZA hepatică este o boală hepatică în stadiu tardiv care apare atunci când inflamația și fibroza se răspândesc în interiorul ficatului și îi afectează forma și funcția.
De obicei, se dezvoltă silențios după expunerea la unul sau mai mulți factori de risc cum ar fi: consumul excesiv de alcool, infecția cu virusuri cu tropism hepatic (B, C), obezitate.
Netratată, poate duce către insuficiență hepatică, cancer hepatic și iî cele din urmă poate duce chiar la deces.
CAND SE FACE Fibroscan sau elastografia tranzitorie?
Este o investigație care nu se face de rutină, însă poate fi recomandată de medicul dumneavoastră currant, după o evaluare clinico-biologică și după evaluarea factorilor de risc.
Este de preferat a se realiza în stadiile incipiente pentru a putea preveni evoluția leziunilor ficatului către stadiul final de ciroză.
Articol semnat de Dr. Geanina SPULBER, Medic Specialist Gastroenterologie, Competență în Endoscopie digestivă,
în cadrul Clinicilor Memormed.
Dacă doriți o programare pentru un consult de specialitate vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 031-9443 sau să solicitați o programare accesând link-ul următor: Contacteaza-ne! Centrul Medical Memormed