Hiperplazia benignă a prostatei (HBP) sau Adenomul de Prostată

Domnule doctor, am prostată! Ce mă fac?

este întrebarea prin care pacienții încep dialoAdenomul de Prostatăgul cu mine în cabinet. Sunt speriați și confuzi asupra afecțiunii de care suferă. Tocmai de aceea în următoarele rânduri voi lămuri cât mai multe aspecte legate de această problemă de sănătate masculină.

Ce este prostata?

Prostata în primul rând nu este o boală. Prostata este un organ pe care îl au TOȚI bărbații de la naștere. Prostata este situată în regiunea pelvisului, sub vezica urinară. Ea înconjoară ca un manșon uretra și este străbătută de ductele ejaculatoare, care se deschid în uretră și prin care în timpul actului sexual este eliminat lichidul spermatic. Dimensiunile normale ale prostatei sunt: 4 cm în sens orizontal, 3 cm în sens vertical și 2,5 cm în sens anteroposterior, având o greutate de aproximativ 20 de grame. Diagnosticul pe care îl auzim frecvent de “Hiperplazie benignă a prostatei” (HBP) sau “Adenomul de prostată” reprezintă creșterea în dimensiuni a prostatei, dar de natură benignă. Factorul de risc cert pentru dezvoltarea acestei boli este vârsta: cu cât aceasta este mai avansată, cu atât este și probabilitatea mai mare de a dezvolta această afecțiune. Alți factori de risc sunt legați de consumul de alcool, fumatul, hipertensiunea arterială, obezitatea și diabetul zaharat, precum și consumul de medicamente (antidepresive, antihistaminice, simpaticomimetice) care par a avea un rol favorizant. Adenomul de Prostata Așa cum am spus înainte, prostata înconjoară ca un manșon uretra și prin creșterea în dimensiuni are un efect de comprimare al uretrei, practic se poate spune că “sugrumă” uretra. Simptomele rezultate din această acțiune sunt de două tipuri: obstructive (impiedică golirea eficientă a vezicii urinare) și cele iritative (simptome ale fazei de umplere vezicală):

Simptomele iritative sunt:

polachiuria (urinare frecventă), urgența micțională (pacientul se abține cu greu și foarte puțin timp odată ce apare senzația de a urina), nocturia (1-2 micțiuni/noapte, cu excepția celor de la culcare și trezire; practic, de câte ori pacientul se trezește din somn pentru a se duce la toaletă să urineze). Urgența micțională poate atinge forma extremă de pseudoincontinență prin urgența micțională.

Simptomele fazei de evacuare / micționale sunt:

ezitarea, inițierea dificilă a micțiunii, pacientul efectiv se forțează să urineze contractând puternic musculatura abdominală, jetul urinar slab, jetul urinar întrerupt (oprit, pornit, oprit), driblingul terminal – reprezintă prelungirea micțiunii cu un jet urinar cu debit mic și prelungit (timp de 30-60 secunde). La finalul micțiunii apare frecvent senzația de golire incompletă a vezicii. Adenomul de Prostata Simptomele urinare sunt accentuate în următoarele situații: sedentarism, exces de alcool sau condimente, consum crescut de cofeină, expunerea la frig și umezeală, statul prelungit în poziția șezut. Când HBP este neglijată, complicațiile care pot apărea sunt: 1) retenția acută de urină în care pacientul nu își mai poate goli deloc vezica, aceasta se umple la capacitate maximă și devine extrem de dureroasă fiind necesară introducerea unei sonde urinare pentru a rezolva acest episod 2) calculi vezicali, formați fie prin staza urinii în vezică, fie din calculi proveniți din rinichi, dar care nu mai pot fi eliminați prin uretră 3) infecții urinare frecvente 4) diverticulii vezicali formați din cauza presiunii crescute din vezică și slăbirea peretelui vezical 5) uropatia obstructivă, care duce la afectarea rinichilor și în timp la insuficiența renală 6) hematuria sau prezența sângelui în urină, cel mai frecvent datorită rupturii unor vene dilatate de la nivelul adenomului. Atenție însă! Hematuria poate fi semnul unor afecțiuni mult mai grave, precum tumori renale, tumori vezicale, tuberculoza urogenitală.

Cum se pune diagnosticul hipertrofiei de prostată?

Pentru început pacientul trebuie să se adreseze medicului urolog. În cabinetul medicului va avea loc anamneza (discuția cu pacientul) și evaluarea simptomelor urinare pe baza unui chestionar internațional standardizat (IPSS – International Prostate Symptoms Score). Examenul clinic al pacientului se continuă cu tușeul rectal prin care medicul apreciază volumul și consistența prostatei. În privința analizelor de laborator, pe lângă analizele de sânge uzuale (hemoleucograma, creatinina, uree, glicemie) este importantă dozarea PSA în cele două forme ale sale: PSA Total și Free PSA. Valoarea normală a PSA Total este situată în intervalul 0-4ng/ml. Valorile crescute se întâlnesc în cancerul de prostată, dar și în afecțiunile inflamatorii acute ale prostatei (de exemplu în prostatită acută). În orice caz, o valoare crescută a PSA nu trebuie trecută cu vederea! Analizele de laborator se pot completa cu examenul sumar de urină și urocultură. 

Cât de importantă este ecografia în acest caz?

Ecografia reprezintă metoda cea mai simplă, eficientă, non-invazivă și repetabilă oricând pentru a măsura volumul prostatic și aprecierea structurii prostatei. Se poate face în două moduri: fie suprapubiană sau transrectală, aceasta din urmă având sensibilitatea mai mare. Calcularea volumului prostatic este absolut necesar pentru stabilirea tratamentului viitor. La fel de importantă este și calcularea volumului rezidual postmicțional, care se măsoară după ce pacientul micționează și golește vezica, cât și evaluarea rasunetului HBP asupra rinichilor.

Uroflowmetria

Este o altă investigație non-invazivă care constă în măsurarea presiunii jetului urinar și consecutiv evaluează gradul obstrucției subvezicale. În cadrul acestei investigații cel mai important parametru de avut în vedere este debitul urinar maxim, a cărui valoare trebuie să fie situată ideal în intervalul 15-20ml/sec., chiar și mai mare. Valorile mai mici de 15ml/sec indică un grad de obstrucție subvezicală.

Uretrocistoscopia

Este o investigație invazivă care permite vizualizarea directă a uretrei, prostatei și vezicii urinare prin intermediul unei camere video de dimensiuni reduse. Cistoscopia flexibilă reprezintă o opțiune ideală întrucât disconfortul pacientului este minim, nu necesită decât o anestezie locală și permite o vizualizare în proporție de 100% a vezicii urinare. Fiind o metodă invazivă de investigație, se recomandă pacienților care prezintă agravări ale afecțiunii, cum ar fi hematuria (prezența sângelui în urină).

Tratamentul HBP

Opțiunile terapeutice sunt următoarele: 1) Supravegherea fără tratament, se adresează pacienților cu simptomatologie ușoară și fără complicații generate de adenom 2) Tratamentul medicamentos, care se poate realiza la rândul lui cu: 1) alfa blocanți 2) tratamentul hormonal 3) terapia combinată 4) fitoterapia. Medicul vă va explica modalitatea cea mai bună de tratament în funcție de simptomele și rezultatele investigațiilor dvs. Tratamentul chirurgical se adresează pacienților care prezintă episoade repetate de retenție acută de urină, infecții urinare repetate, secundare HBP, litiaza vezicală secundară HBP, insuficiența renală secundară HBP și hematuria repetată datorată HBP. Opțiunile terapeutice chirurgicale sunt: 1) tratamentul chirurgical clasic, rezervat în general adenoamelor mai mari de 100g 2) chirurgia endoscopică consînd în transuretrorezecția prostatei (TURP), aceasta fiind metoda folosită cel mai frecvent în țara noastră și având rata de satisfacție cea mai mare pentru pacient. În concluzie, adenomul de prostată reprezintă o boală frecventă a barbaților de vîrstă înaintată cu impact major asupra stilului de viață atunci când nu este tratată corespunzător. Vestea bună este că medicina modernă oferă multe soluții pentru tratamentul de succes, fie medicamentos sau chirurgical.